Un citat care îmi place foarte mult spune că
“Educaţia este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba
lumea.” (Nelson Mandela)
Urmărind
filmul, „Cercul poeţilor dispăruţi” m-am
convins încă o dată că într-adevăr, educaţia stă la baza construcţiei şi
chiar a reconstrucţiei unei societăţi
aflate în derivă de ceva ani, dacă ne referim la societatea românească.
Cercul poeţilor dispăruţi are în vedere
viaţa unor tineri dintr-o şcoală de elită din Statele Unite de sfarşitul anilor
`50, Welton Academy, care are scris pe
frontispiciu cu majuscule: Tradiţie,
Onoare, Disciplină şi Excelenţă. Profesorul John Keating ajunge să predea limba engleză, fiind el
însuşi absolvent al respectivei şcoli preuniversitare. Ajunge acum in rolul de
mentor pentru alţi discipoli, elevii pe care îi are în clasă. Acesta are un mod
deosebit de abordare a orelor faţă de ceilalţi profesori şi, mai presus de aceasta,
un mod de gândire aparte, al unui om condus de sentimente şi inspiraţie. “Cercul poeţilor dispăruţi” prezintă aventurile unui grup
de elevi şi transformările lor, sub influenţa unui profesor carismatic, de literatura engleză, mentorul în acest caz.
Acesta încearcă să rupă tradiţia conservatoare a colegiului, să le transmită
copiilor bucuria poeziei, entuziasmul descoperirii de sine. În locul lecţiilor
presupus seci, Keating le propune experienţe transformatoare, îi scoate în lume,
le stimulează nonconformismul, îi şochează prin gesturi şi atitudini curioase
(se suie pe bancă, îi provoacă la fotbal, etc). Elevii rezonează la stilul său,
iar profesorul este convins că va forma nişte personalităţi substanţiale. La un
moment dat chiar, John Keating îşi exersează talentul de medium cultural, încercând
să scoată dintr-un elev timid fluxul conştiinţei creatoare, în fapt o
colecţie de cuvinte fără prea mare sens sau valoare literară, dar care smulge
aplauzele clasei. Keating
reuşeşte să depăşească barierele din relaţia profesor-elev, reticenţa care poate apărea inevitabil între
mentor şi discipol, înlocuind-o cu o relaţie de prietenie. Elevii ramân plăcut
surprinşi de noul mod de predare şi, absorbiţi de jocurile de cuvinte ale lui
Keating încep să-i aprecize modul de gândire. Dorind să fie mai mult decât un dascăl, să fie un facilitator al
învăţării, care îi însoţeşte şi doar îi ghidează pe elevi pe drumul
cunoaşterii, profesorul Keating îi îndrumă pe elevi să scape de
conformismul în care trăiau, spunându-le să-şi găsească propriul ritm şi stil
de mers, mai apoi să-şi creeze propriul drum pe care să-l urmeze. Elevii erau
controlaţi în permanenţă de părinţii lor, părinţi ce gândeau în locul lor şi le
planificau viitorul acestora, fără să ţină cont de părerea copiilor,
impunându-se în faţa lor cu duritate, distrugându-le şansa la liberă exprimare
şi la urmarea propriului ideal. Mentorul lor însă, profesorul Jhon Keating, îi
învaţă pe discipolii săi să rupă canoanele, conformismul ce poate aduce moartea
multor idei, principii şi multor chei ale viitorului nostru. Filmul dovedeşte
că influenţa unui mentor - a profesorului Keating în acest caz, (generalizând -
a unui profesor valoros în general), face ca "sămânţa" semănată de un
mentor în sufletul şi mintea unui discipol să înflorească şi să dăinuie prin ei
asupra viitoarelor generaţii.
Mentorul - profesorul Keating - îi
învaţă pe elevii lui că individul are dreptul la propria opinie în legătură cu
propriul viitor, că în viaţă trebuie să-ţi urmezi visurile, să pui cu adevărat
pasiune în ceea ce întreprinzi şi să nu renunţi niciodată la propriile
aspiraţii şi dorinţe.
Profesorul- mentor are puterea de a-i
transforma pe elevii lui din nişte tineri supuşi voinţei şi ambiţiei părinţilor
în nişte oameni cu voinţe proprii, entuziaşti, capabili de a-şi urma propriul
drum şi propiile idealuri.
Profesorul Keating reprezintă până la
urmă întruchiparea unor atribute pe care ar trebui să le aibă orice mentor şi
anume grijă, ascultare şi naturaleţea cu care îi tratăm pe cei care ne sunt
discipoli, fie că sunt elevii de la clasă sau eventualii profesori stagiari.
Mentorul din acest film, profesorul Keating
este astfel "expertul" care îi ajută pe discipoli- elevii săi - să-şi
crească încrederea în forţele proprii, provocându-i să dea ce e mai bun. El le
insuflă discipolilor săi ideea că educația nu înseamnă numai informații, cultură, dar și decență, respect, dăruire. E vorba despre o sumă de valori care
nu se transmit pe cale genetică, ci necesită un efort de asimilare. Dincolo de
a fi un omagiu adus vocației de profesor, filmul ne aminteşte
motivele cele mai importante pe care le-am avut cu toţii atunci cînd am ales să
fim profesori: ideea că putem sădi în sufletele copiilor setea de cunoaştere,
puterea de a se autodepăşi, capacitatea de a fi oamenii societăţii din viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu